Născut la Bucureşti în 1960, pe 24 aprilie.

Locuieşte în Chitila, pe malul unui lac plin de nuferi (în timpul verii). Nu obişnuieşte să scrie în grădină (deşi ar vrea). Visează să planteze bambuşi pe malul lacului. Mai visează şi cai verzi pe pereţi.

Urăşte ghişeele şi sălile de aşteptare. Nu urmăreşte programele TV. Urmăreşte în schimb numerele de la 6/49.

Îşi doreşte să viziteze un laborator de fizică atomică (sau cum s-o numi locul ăla în care fizicienii aruncă cu protoni în neutroni ca să vază ce se iscă din ciocnire). Mai doreşte să viziteze America de Sud (dar şi de Nord), Africa, Asia, Australia, parte din Europa, Continentul de Sud, Atlantida şi Ţara Mu.

Nu ar refuza o călătorie pe Marte atâta vreme cât i se garantează întoarcerea pe Terra.

Ştie că toate aceste lucruri sunt greu de realizat într-o singură viaţă. Speră, de aceea, ca fiul său, Tudor, să ajungă în locurile enumerate mai sus şi chiar mai departe.

I-ar plăcea ca atunci să stea în grădină, seara, împreună cu Ileana, să asculte lacul, să privească cerul şi să spună: “Ce strălucitoare este Luna… Cred că Tudor are vreme bună acolo…”

Îi place şi mai mult să stea în grădină, seara, cu Ileana şi cu Tudor în preajmă.

Se consideră povestitor şi nu scriitor. Poveştile lui nu vin din altă lume ci din altfel de lume.

Unii oameni au considerat că poveştile lui merită să fie băgate în seamă. Prin urmare au oferit distincţii acestor istorii. Alteori le-au tipărit astfel încât şi alţii să le poată afla.

Marian Truţă nu are nici un merit în asta. El doar a povestit ce au trăit alţii, altcândva şi altundeva.

De aceea le mulţumeşte celor care au binevoit să apară în poveştile lui. Fără ei această pagină şi acest volum nu ar fi existat.

De asemenea, această pagină nu ar fi existat dacă unele dintre constantele lumii materiale (sarcina electronului, constanta de structură fină, viteza luminii în vid sau în vis ş.a.) ar fi avut altă valoare.

Se cuvine să aducem aminte şi de Eva mitocondrială, cea care a binevoit să dea naştere unui lung şir de visători capabili să pună în cuvinte unele gânduri. Datorită ei suntem cu toţii rude: Bush cu Osama, sârbii cu albanezii, fetiţele de pe linia de centură cu Maica Tereza, eu cu tine, cititorule…

Tuturor vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi fraţi.